Ofițerii Direcției Antidrog a INI și cei de urmărire penală a IP Ciocana, sub conducerea Procuraturii mun. Chișinău, oficiul Ciocana au reținut un membru activ a unei grupări infracționale specializate în comercializarea drogurilor în cantități angro prin intermediul magazinelor online.
Timp de 2 luni, polițiștii au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 27 ani din raionul Ungheni.
Urmare a investigațiilor demarate, s-a stabilit faptul că figurantul a aderat la un grup infracțional specializat în transportarea și realizarea drogurilor prin intermediul magazinelor online, astfel fiindu-i atribuit rolul de depozitar curier.
Acesta a închiriat un apartament în mun. Chișinău unde erau păstrate drogurilor primite și reambalarea acestora în cantități mai mici de 100 gr. până la 1 kg. cu ulterioara plasare a acestora în ascunzișuri pe teritoriul țării. De asemenea, pentru a nu face naveta zilnic Ungheni-Chișinău a închiriat încă un apartament unde locuia.
La începutul lunii noiembrie 2023, suspectul a fost reținut în mun. Chișinău, iar în unul din apartamente, oamenii legii au depistat și ridicat cântare electronice la scara mică, vacumator pentru ambalarea drogurilor, pachețele ziplook pentru ambalarea drogurilor, telefoane mobile utilizate la săvârșirea infracțiunii, aproximativ 500 de gr droguri sintetice de tip Mefedron, 3 kg de marijuană și 3,6 kg droguri de tip Hașiș.
Pe numele acestuia a fost eliberat mandat de arest pe un termen de 30 de zile.
În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru punerea în circulație a drogurilor în proporții deosebit de mari. Conform legislației în vigoare persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 7 la 15 ani.
28 noiembrie 2023