MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
A A A

Prima conferință internaţională ”Expertiza judiciară, prezent și viitor, arma eficientă în combaterea corupției”

 

Centrul tehnico-criminalistic și expertize judiciare al Inspectoratului General al Poliției, găzduiește, începând de astăzi, prima Conferință  Internațională științifico-practică  ce are ca temă “Criminalistica și expertiza judiciară: prezent și viitor, arma eficientă în combaterea corupției”.

 

La eveniment au participat conducerea MAI și IGP, deputați din Parlamentul Republicii Moldova, reprezentanți ai Delegației UE, Ambasadei SUA și PNUD, reprezentați ai instituţiilor de expertiză judiciară şi anticorupţie din România, Ucraina, Slovacia, Polonia, Armenia.

 

Datorită susținerii partenerilor noștri strategici, Poliția Republicii Moldova continuă să se dezvolte în toate domeniile de activitate, astfel, am convingerea că experiența în domeniu, a altor state, ne va ajuta să ne dezvoltăm în continuare pe toate aspectele, inclusiv și în combaterea corupției” a menționat șeful IGP, Alexandru Pînzari.

 

 În cele trei zile (19-21 aprilie), experți criminaliști, procurori, judecători,  polițiști și alți specialiști din domeniu de peste hotarele țării  vor ilustra propriile soluţii la provocările din domeniul criminalisticii.

 

Astfel, în cadrul atelierilor de lucru, se vor dezbate teme privind expertiza judiciară și anticorupția, legislația națională, probleme și provocări, poligraful ca instrument de prevenire și combatere a corupției, genitica și dactiloscopia- rivali sau aliați, erorile expertului,  ș.a.

 

Conferința se va încheia cu lucrul practic în laborator și anume procesarea operativă a amprentelor și stabilirea în timp real a identității persoanelor și faptelor comise de acestea în diverse situații.

 

 

Pe durata evenimentului, va fi organizată o expoziție a tehnicii  criminalistice moderne  și sowturilor utilizate în diferite domenii de combatere a criminalității.

 

Unul dintre obiectivele conferinței  este importanța modului în care se actionează și se investighează din punct de vedere criminalistic locul producerii unor evenimente cu consecinte deosebit de grave, avantajele existentei bunelor practici în domeniu si a procedurilor de lucru, necesitatea unei coordonări  a tuturor structurilor cu atributii în interventie precum si efectuarea cercetarii criminalistice a locului producerii unui eveniment.

 

Menționăm, Centrul tehnico-criminalistic și expertize judiciare efectuează anual, peste 12 mii expertize judiciare și constatări tehnico-științifice în cadrul a zeci și sute de cauze penale pe diferite genuri de crime.

 

19 aprilie 2018