MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
A A A

Îndeplinirea obiectivelor prevăzute în Programul Suportului Bugetar al UE pentru reforma Poliției - o prioritate pentru MAI și IGP

La 18 octombrie 2018, Inspectoratul General al Poliției a reunit Comitetul Director în cadrul Programului Suportului Bugetar destinat Poliției în contextul Strategiei de dezvoltare a Poliției pentru anii 2016-2020.

 

 

La eveniment au  participat Gintautas Baranauskas și  Steven Daniels, reprezentanți  ai  delegației UE în Republica Moldova, Secretarul de stat, Dorin Purice, partenerii de dezvoltare, reprezentanți ai societății civile și cei ai subdiviziunilor MAI, echipa managerilor de proiecte ș.a.

 

Anul 2018 este unul  important prin perspectivele și provocările legate de reforma sistemului de ordine și securitate publică. Calendarul acțiunilor Ministerului Afacerilor Interne și Inspectoratului General al Poliției este capabil să gestioneze eficient situații din ce în ce mai complexe şi dificile. Am urmărit, și reușim să revigorăm o serie de relații parteneriale specifice, să ne consolidăm în continuare rolul în societate, să căutăm noi oportunități de dezvoltare și să întărim sprijinul cuvenit cetățenilor”, a menționat  secretarul de stat  Dorin Purice.

 

 

Agenda de lucru a inclus mai multe prezentări a instituțiilor subordonate, cu privire la realizarea indicilor de performanță și perspectivele de viitor în implementarea Strategiei Naționale de Dezvoltare a Poliției pentru anii 2016-2020, stadiul de implementare în anul curent a obiectivelor Strategiei.

 

În ultimii 2 ani, Strategia de dezvoltare a Poliției a constituit o prioritate pentru Poliția Națională, pașii noștri fiind orientați spre crearea unei Poliții moderne, instruite, echipate, responsabile și gata să acorde cetățenilor servicii polițienești de calitate, similare cu cele din UE”, a specificat șeful IGP,  Alexandru Pînzari.

 

De asemenea, participanții au vorbit despre îmbunătățirea capacităților de formare continuă, menționând despre crearea Centrului integrat de pregătire pentru aplicarea legii. Totodată, prioritar fiind  îmbunătățirea condițiilor de detenție în izolatoarele Poliției, consolidarea capacităților de investigare a criminalității, asigurarea unui sistem modern de telecomunicații și măsuri eficiente de combatere a corupției.

 

„Trebuie să ne reamintim în mod constant că Programul pentru reforma Poliției vine nu doar în beneficiul polițiștilor și polițistelor, dar și a cetățenilor. Ei au dreptul la o Poliție profesionistă și corectă, motiv pentru care vor fi judecătorii finali ai performanței noastre comune”, a menționat   Gintautas Baranauskas.

 

20 octombrie 2018